Preot Alexandru Roman

Preoți slujitori Ianuarie 14, 2013

   La sfârşitul anului 2005 a fost numit paroh al nou înfiinţatei parohii „Acoperamantul Maicii Domnului”, preotul Alexandru Roman - nepot şi strănepot al unor vrednici de pomenire preoţi – care şi-a luat răspunderea deloc uşoară  pentru Construire Biserică ortodoxă cu anexe, în satul Vânători, comuna Popricani, judeţul Iaşi.

Şi-a asumat această misiune,  plecând  de la zero, după ce postul de paroh nou înfiinţat, a figurat ca vacant timp de mai mult de 2 ani de zile.

Preotul paroh este absolventul promoţiei 1999 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloaedin cadrul Universitaţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi.

A fost hirotonit în aprilie 2000, mai întâi ca diacon si apoi ca preot, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

A funcţionat ca paroh în satul Coştiugeni, judeţul Botoşani până spre sfârşitul anului 2005, timp în care a consolidat biserica grav degradată a acestui sat si a finalizat Casa de praznuire a parohiei respective.

Între anii 2007-2009 a urmat şi absolvit cursurile de masterat în cadrul aceleeaşi Facultăţi de Teologie, secţia Istorică-Practică.

Alături de soţia sa, medic specialist medicină de familie, şi de cei trei copii (un băiat de 9 ani, o fetiţă de 3 ani şi un băiat de 1 an), stă în slujba marii familii a enoriaşilor din Vânători spre zidirea Bisericii celei văzute şi a celei nevăzute din sufletele noastre.